Ci, de-am fi singuri amândoi

Și nimeni să ne asculte,

Uitându-mă în ochii tăi,

Ți-aș spune atât de multe….

 

Ar trece vreme și n-am ști

Ce e aceia vreme

Și n-ar fi nimeni din vis

În lume să ne cheme.

 

Am fi departe tare duși,

Străini de lumea întreagă:

Pe veșnicie ți-aș fi dragă,

Tu veșnic mi-ai fi drag;

 

 Cu săruturi am șterge ochii

A lacrimilor urme,

Și cine oare s-o îndura

Al nostru raiu să-l curme?

 

 Ți-aș spune vorbe dulci încet;

Ca să le auzi mai bine,

Tot mai aproape ai pleca

Obrazul tău de mine.

 

 Și-atuncea de ne-om săruta,

A cui să fie vina?

Nici tu, că nu mă auzeai,

Nici eu nu o să fiu pricina.

 

Nicolae Iorga, Ci de-am fi singuri …

Advertisements