Search

Sânziana Candrea

Ea

 

Când te-a văzut pentru prima dată,

Ea a simțit că tu ești cel ales

Dar, ca întotdeauna, aparențele înșală,

Și cea care a avut de suferit a fost ea

 

Mereu ea, și niciodată tu

Dar știi de ce?

Pentru că ea a oferit ceea ce tu

Ai ales să treci cu vederea

Poeți și amanți

În lume, spune-mi, cine în păcat

n-a căzut, îmi spui?

Cine n-a greșit cu nimic oare cum

a trăit, îmi spui?

Dacă, pentru că fac rău, Tu cu răul

mă pedepsești, spune-mi

Între Tine și mine, unde-i diferența,

îmi spui?

 Omar Khayyam (Samarkand)

Singurătate?

Ce înseamnă să fii fericit? Să ai bani și tot ce-ți dorești? Să fii alături de cei dragi, să te simți protejat, să ai sprijin de fiecare dată când ai nevoie, să existe empatie între tine și cei din jur? Pe tine ce te face fericit? 

Chiar dacă nevoia noastră de a ne conecta este înnăscută, există oameni care atunci când ajung acasă se simt singuri. Ei pot avea în jurul lor alte persoane pe tot parcursul zilei sau chiar să fie căsătoriți de-a lungul vieții, dar să simtă o singurătate profundă!  

Singurătatea este o emoție umană universală, complexă și unică pentru fiecare individ. De fapt, singurătatea este o stare de spirit, care ne face să ne simțim goi, singuri și nedoriți. Oamenii care sunt singuratici adesea doresc să aibă o legături umane, însă, în ciuda faptului că sunt înconjurați de familie sau prieteni, tot se vor simți singur.

Există ceva în sufletul nostru care nu ne lasă să ne bucurăm de cele din jur. Însă, ar trebui să nu mai punem totul la suflet, să nu-i lăsam pe cei din jur să ne calce în picioare, să nu mai fim pesimiști, ci să încercăm să gândim pozitiv, să ne bucurăm de lucrurile mărunte, să zâmbim atunci când cineva străin ne zâmbește, să vedem problemele dintr-o perspectivă diferită, să iubim mai mult, să învingem răul. Așa cum spune actorul Morgan Freeman: „Ieși din umbra ta. Vei găsi lumina.”

On The Day I Die

 

On the day I die a lot will happen.
A lot will change.
The world will be busy.On the day I die, all the important appointments I made will be left unattended.
The many plans I had yet to complete will remain forever undone.
The calendar that ruled so many of my days will now be irrelevant to me.
All the material things I so chased and guarded and treasured will be left in the hands of others to care for or to discard.

The words of my critics which so burdened me will cease to sting or capture anymore. They will be unable to touch me.
The arguments I believed I’d won here will not serve me or bring me any satisfaction or solace.
All my noisy incoming notifications and texts and calls will go unanswered. Their great urgency will be quieted.

My many nagging regrets will all be resigned to the past, where they should have always been anyway.
Every superficial worry about my body that I ever labored over; about my waistline or hairline or frown lines, will fade away.
My carefully crafted image, the one I worked so hard to shape for others here, will be left to them to complete anyway.
The sterling reputation I once struggled so greatly to maintain will be of little concern for me anymore.

All the small and large anxieties that stole sleep from me each night will be rendered powerless.
The deep and towering mysteries about life and death that so consumed my mind will finally be clarified in a way that they could never be before while I lived.
These things will certainly all be true on the day that I die.

Yet for as much as will happen on that day, one more thing that will happen.
On the day I die, the few people who really know and truly love me will grieve deeply.
They will feel a void.
They will feel cheated.
They will not feel ready.
They will feel as though a part of them has died as well.
And on that day, more than anything in the world they will want more time with me.
I know this from those I love and grieve over.

And so knowing this, while I am still alive I’ll try to remember that my time with them is finite and fleeting and so very precious—and I’ll do my best not to waste a second of it.

I’ll try not to squander a priceless moment worrying about all the other things that will happen on the day I die, because many of those things are either not my concern or beyond my control.

Friends, those other things have an insidious way of keeping you from living even as you live; vying for your attention, competing for your affections.
They rob you of the joy of this unrepeatable, uncontainable, ever-evaporating Now with those who love you and want only to share it with you.

Don’t miss the chance to dance with them while you can.
It’s easy to waste so much daylight in the days before you die.
Don’t let your life be stolen every day by all that you believe matters, because on the day you die, much of it simply won’t.

Yes, you and I will die one day.
But before that day comes: let us live..

John Pavlovitz

Life is like a journey on a train

Life is like a journey on a train
with its stations, with changes of routes and with accidents!
At birth we boarded the train and met our parents, and we believe they will always travel on our side. However, at some station our parents will step down from the train, leaving us on this journey alone. As time goes by, other people will board the train; and they will be significant i.e. our siblings, friends, children, and even the love of our life. Many will step down and leave a permanent vacuum. Others will go so unnoticed that we don’t realize that they vacated their seats! This train ride will be full of joy, sorrow, fantasy, expectations, hellos, goodbyes, and farewells. Success consists of having a good relationship with all the passengers…requiring that we give the best of ourselves.

The mystery to everyone is: We do not know at which station we ourselves will step down. So, we must live in the best way – Love, forgive, and offer the best of who we are. It is important to do this because when the time comes for us to step down and leave our seat empty, we should leave behind beautiful memories for those who will continue to travel on the train of life without us.
I wish you a joyful journey for the coming years on your train
of life. Reap success, give lots of love and be happy.
More importantly, be thankful for the journey!
Lastly, I thank you for being one of the
passengers on my train!

Sursă: http://lessonslearnedinlife.com

Principiul oglinzii

Ai auzit vreodată de principiul oglinzii? Acesta afirmă ceea ce vezi în alte persoane, adică reflectarea reală a ceea ce ești tu. Cu alte cuvinte, dacă ai tendința de-a vedea anumite caracteristici în oameni, atunci ceea ce vei observa este o reflectare a ceea este în interiorul tău.

Scopul principiului este de-a permite rezolvarea problemelor cu grupuri de persoane apropiate și care aparțin cercului nostru social, indiferent dacă sunt probleme serioase sau simple. Acești oameni pot fi cunoscuți, colegi, rude sau prieteni.

Principiul de bază al legii oglinzii afirmă că inima este originea tuturor lucrurilor. Acest lucru este adevărat în cazul în care motivele pentru care am minți față de noi au legătură cu opiniile sau acțiunile altora.

Un argument destul de puternic pentru acest lucru este prezentat cu un exemplu simplu: Uită-te la modul în care cei din jurul tău reacționează la comentariile sau acțiunile pe care le primesc. Fiecare persoană experimentează sentimente diferite. Acest lucru sugerează faptul că reacțiile sunt raportate la ceea ce se află în inima fiecărei persoane.

Poți înțelege modul în care funcționează acest lucru și, de asemenea, să începi să schimbi reacțiile negative prin folosirea acestui principiu. Este vorba de a învăța să reacționezi la situații mai calm și să te eliberezi de gânduri, care sunt dăunătoare pentru minte.

Cum pui în practică principiul oglinzii:

Oamenii pe care îi întâlnim în mediul nostru reprezintă o parte esențială a vieții noastre și a ceea ce suntem ca ființe umane. Unii dintre ei pot adesea să ne enerveze cu o infinitate de lucruri, ceea ce este perfect normal.

Modul în care aceștia acționează, reacțiile și minciunile lor, și cum încearcă să controleze viețile noastre toate se simt nedorite.

Cu toate acestea, trebuie să analizăm modul în care alte persoane acționează fără să reacționăm în nici un fel. Trebuie să ne analizăm și să ne vedem greșelile din propriul nostru comportament. Este un mod minunat de a ne elibera și învăța să iertăm cu adevărat.

Până când?

Oare cât mai poate suporta un om căruia în fiecare zi i se întâmplă ceva. Pentru că, nu știu cum se întâmplă, dar mereu are grijă cineva să-ți strice ziua, să te facă să te simți un nimeni. Poate că pare ceva greu de crezut, dar chiar se întâmplă. Și cu siguranță mai sunt și alții care se află în aceeași situație.

Așa că, stau câteodată și mă întreb; oare cu ce am greșit, de ce tot ce este mai rău trebuie să ni se întâmple nouă? Sunt eu mult prea sensibilă și pun totul la suflet, chiar și atunci când nu ar trebui? Ar trebui să privesc oamenii cu alți ochi? E greșit că îți vezi doar de “părticica” ta, ajutând de fiecare dată pe cel care-ți cere ajutorul?

Am să te aștept

Am să te aștept, acolo unde șanse nu-s
Unde chiar și zeii au căzut
Acolo unde nu există loc pentru început.
Am să te aștept, acolo unde valurile au spălat toate visele
Și din când în când doar adierea de vânt
Îmi mai aduce doar sare și nisip.

Curajul de a spune da

brave1

            Dacă tu nu ai grijă de tine, nimeni nu o va face. De aceea, trebuie să ne exprimăm mereu opinia cu curaj și să spunem ceea ce vrem cu adevărat să spunem, chiar dacă uneori deranjează.

Trăind fără frica de a fi judecată sau respinsă la un moment dat, nu este ceva de care ne putem deprinde de la o zi la alta. Ne este frică să nu fim judecate pentru gândurile noastre, pentru aspectul pe care-l avem, dar și pentru alegerile pe care le facem. Totuși, nu există frică mai mare decât aceasta și nu ar trebui să uităm acest lucru. Aceasta se referă la atitudinile noastre limitate, nesiguranța, dar și obsesiile.

 Atunci trebuie să alegem să facem o schimbare în viața noastră. Este cea mai bună mișcare pe care-o putem face. Chiar dacă credem sau nu, timpul intervine întodeauna când noi spunem în cele din urmă ”da” sau ”nu” fără frică.

În final, fiecare afirmație care vine direct din inimă ne ajută să ne definim pe noi înșine în fața celor din jur, astfel încât aceștia să ne cunoască mai bine. Și aceasta se numește: nevoia de a spune ”da” fără frică!

De asemenea, spune ”da” viselor și scopurilor fără teamă.

Blog at WordPress.com.

Up ↑